Image may be NSFW.
Clik here to view.
Poate că v-ați întrebat la un moment dat ce înseamnă „smartphone”, mai ales că acest concept tinde să devină omniprezent în ultima perioadă. O traducere corectă a termenului ar fi „telefon mobil inteligent” sau „dăștept” cum ar spune unii mai șugubăți, conceptul făcând referire la un telefon mobil multifuncțional, care oferă în plus și funcțiile oferite de un PDA (Personal Digital Assistant), o agendă și/sau un calendar electronic precum și suport GPS. În plus un smartphone dispune de cel puțin un browser pentru accesarea paginilor web, o aplicație pentru managementul conturilor de e-mail, fiind capabil să facă fotografii și înregistrări audio/video sau să redea fișiere audio/video. Încercând o definiție ultrascurtă, un smartphone este un laptop miniaturizat capabil să efectueze apeluri telefonice pe care-l putem căra în buzunar.
Funcţiile sunt realizate cu ajutorul aplicaţiilor software, care lucrează sub un sistem de operare specific. Cele mai folosite sisteme de operare pentru smartphone sunt la ora actuală: Symbian OS, iPhone OS, RIM BlackBerry, Windows Mobile, Palm OS, etc. În octombrie 2008, Google şi T-Mobile au lansat pe piaţă sistemul de operare Android. Și apropo de sisteme de operare disponibile pentru platforma mobilă, trebuie să precizez că această piață este în prezent foarte fragmentată existând puține speranțe de îmbunătățire a situației (spre deosebire de calculatoarele personale unde Microsoft face legea, urmată fiind de ceva distribuții Linux și Apple). Astfel, pe lângă sistemele de operare menționate anterior cei de la Samsung au lansat primul telefon care este animat de propriul lor sistem de operare, Bada („ocean” în limba coreană), pe care-l poți vedea în acțiune aici, Nokia și-a unit recent forțele cu Intel pentru a crea un sistem de operare comun, care se va numi MeeGo (fiind de fapt rezultatul contopirii dintre Moblin inițiat de Intel cu Maemo – sistem de operare al finlandezilor care rula pe N900 în momentul lansării), ultimul producător care anunță că ia în calcul scrierea unui sistem de operare propriu fiind HTC. Pe un smartphone se pot programa şi instala aplicaţii suplimentare, care îi lărgesc astfel posibilităţile de utilizare.
Se pare că primul smartphone a fost Simon (IBM), fiind prezentat la salonul de tehnologie COMDEX din 1992 şi pus în vânzare de firma BellSouth în 1993 iar în 2001 firma RIM a lansat pe piaţă primul BlackBerry, un smartphone care permitea comunicaţii e-mail fără fir. Dar de atunci încoace aceste minuni tehnologice s-au bucurat de o atenție deosebită din partea dezvoltatorilor, având o evoluție fulminantă. Unele modele de top din generația actuală sunt echipate cu procesor central Snapdragon de 1Ghz și memorie RAM de 512MB (Nexus One, Sony-Ericsson Xperia X10 de exemplu), în timp ce altele sunt capabile să facă fotografii cu o rezoluție de 12 Megapixeli și zoom optic de 3x (Samsung W880), să filmeze la rezoluție HD (Samsung Omnia HD) ori să proiecteze imagini prin intermediul unui micro/pico/nano-proiector încorporat sau atașat (LG GW820). Iar lista de utilizări posibile ale unui smartphone poate continua de la folosirea acestuia pe post de telecomandă TV și până la dirijarea unei întregi orchestre simfonice prin intermediul unui iPhone, oamenii continând să descopere noi moduri de utilizare sau să încorporeze noi caracteristici în aceste gadgeturi.
Câteva cuvinte despre conceptul de „smartphone”: exista la un moment dat o dezbatere pe un forum de specialitate cu privire la aceată denumire dată unui dispozitiv mobil cu capabilități computeristice avansate care are de regulă o conectivitate foarte bună, este echipat cu un GPS, difuzor mono/stereo, cameră foto/video, radio, GPS, navigator web, player audio/video, editor text, grafic, calcul tabelar, etc. oferind printre altele funcția de telefon mobil. Argumentul invocat în defavoarea promovării acestui termen este tocmai pondere prea mică pe care o aduce partea de telefonie la produsul final pentru a-și merita numele menționat în chiar denumirea acestuia, unii propunând tot soiul de nume alternative pentru acest dispozitiv capabil să fie atât de multe lucruri în același timp. O propunere de nume care mi-a atras atenția este „COM” (prescurtare de la „Communicator” sau „Comunicator”), acesta fiind în esență un dispozitiv de comunicare, fie că aceasta se realizează telefonic sau prin SMS/MMS, email, vreun client de instant messaging ori prin intermediul unui site de socializare. Dar un smartphone este și un navigator GPS, o cameră foto sau video ori un player portabil audio/video, deci va fi greu de găsit o nouă denumire acceptabilă care să reflecte fiecare utilizare a sculei, plus că toate aceste funcții au fost integrate practic în aceeași formă constructivă a telefoanelor mobile existente la începutul anilor 2000, deci denumirea de „telefon inteligent” apare ca o evoluție logică din acest punct de vedere. Mai mult, chiar dacă va fi identificată o nouă denumire care să mulțumească pe majoritatea oamenilor, este puțin probabil că aceasta se va impune și datorită rezistenței oamenilor la schimbare.
Interesantă mi se pare evoluția acestor dispozitive mobile inteligente prin prisma fiecărui mare producător, în sensul că rădăcinile primelor modele încă mai pot fi decelate în ADN-ul exemplarelor actuale.
Bunăoară, în cazul terminalelor care rulează Windows Mobile până la versiunea 6.5 inclusiv (Windows Phone 7 reprezintă un nou început al celor din Redmond și oricum nu este încă lansat pe piață), un ochi antrenat observă că acest sistem de operare are același cod sursă (îmbunătățit pe alocuri dar nu în punctele vitale) de pe vremea versiunii Windows CE, lansată pe la mijlocul deceniului trecut pentru a putea da viață PDA-urilor de pe atunci. La începutul mileniului trei, acest mini-sistem de operare a fost actualizat, fiind dotat cu managementul apelurilor telefonice și alte funcții pe care le îndeplinesc smartphoneurile din zilele noastre. În concluzie, un smartphone care rulează Windows Mobile este în esență un PDA capabil să efectueze apeluri telefonice iar acest lucru se simte din punct de vedere al experienței în utilizare furnizate: apelurile telefonice și, de fapt toată partea de telefonie este tratată de către sistemul de operare ca o altă aplicație obișnuită, cum ar fi playerul audio/video sau un editor de texte (lucru valabil de altfel și în cazul altor sisteme de operare). Ar fi fost ideal ca partea de telefonie să aibă implementată gradul de prioritate „zero absolut” sau „real time” astfel încât utilizatorii unor astfel de terminale să nu mai fie nevoiți să aștepte câteva secunde bune până când sistemul percutează la un nou apel telefonic. Această „agățare” a terminalului în cazul unui nou apel telefonic (mai ales dacă acesta intervine în perioada rulării altei aplicații care consumă multe resurse hardware), am experimentat-o pe modele produse de către companii diferite, indiciu clar că vina o poartă sistemul de operare. Nu mai bat apa-n piuă pe suportul inexistent oferit de către acesta pentru ecranele capacitive, Windows Mobile fiind proiectat pentru a fi folosit cu un stylus.
Symbianul celor de Nokia în schimb, oferă o cu totul altă perspectivă, fiind un sistem de operare mobil care s-a dezvoltat pe coloana vertebrală a meniurilor legendarelor modele Nokia 5110, 6210 sau Nokia 9210 Communicator, dispozitive a căror funcție primară era efectuarea și primirea de apeluri telefonice. Acest principiu a rămas neschimbat, versiunile curente de Symbian fiind construite în jurul funcției de telefonie pe care o furnizează un smartphone.
RIM (Research in Motion) a lansat în ultimul deceniu mai multe modele de succes din generația Blackberry, terminale telefonice inteligente cu un design conservator care presupune un ecran de dimensiuni relativ modeste (maxim 3 inchi în diagonală) metoda de introducere a textului și interacțiune cu scula fiind realizată prin intermediul unei tastaturi fizice situată dedesubtul displayului și un sistem de operare centrat pe managementul mesajelor de tip email și SMS/MMS. Foarte robuste și fiabile, aceste smartphoneuri s-au bucurat de un real succes în lumea oamenilor de afaceri de pe continentul nord-american, în prezent cota de piață a lor fiind în scădere.
Apple a intrat târziu pe piața smartphoneurilor, respectiv în 2007, odată cu lansarea primului model de iPhone dar impactul avut asupra acesteia a fost unul major. Ca să-l parafrazez pe Steve Jobs,
Ne-am așezat ultimii la această masă (a smartphoneurilor) dar vom fi cei mai buni.
Nu intru în detaliile discuțiilor pe tema supremației iPhoneului față de celelalte smartphoneuri, dar este greu să treci cu vederea peste faptul că acesta a devenit standardul „de facto” al industriei: aproape în orice recenzie care se respectă ecranul unui super telefon este comparat cu cel de la iPhone sau ori de câte ori vreun producător concurent lansează un model mai răsărit, acesta este prezentat ca fiind un potențial „iPhone killer” (sau telefonul care-l va detrona pe iPhone). Îmbinând un design elegant cu un ecran superb și o utilizare simplă și intuitivă, iPhoneul a reușit să doboare mitul urban conform căruia smartphoneurile sunt utile doar fanilăr înrăiți ai IT-ului (geeks) și oamenilor de afaceri care au nevoie de un birou virtual mobil. Departe de a fi un produs sau o platformă software perfectă, iPhoneul a acaparat o bucată importantă din plăcinta reprezentată de piața telefoanelor inteligente, meritul celor din Cupertino fiind cu atât mai mare cu cât au intrat cu mulți ani în urma celorlalte mari companii.
Google, ultimul gigant IT care și-a făcut intrarea pe această nișă, a intuit corect oportunitatea de afaceri oferită de piața explozivă a smartphoneurilor și a pus bazele sistemului de operare pentru platforma mobilă Android. Android este un sistem de operare open source, ceea ce înseamnă că poate fi folosit și distribuit în mod gratuit dar poate mai important este detaliul că oricine este interesat are acces la codul sursă al acestuia, acest fapt permițând atât îmbunătățirea lui cât și scrierea de aplicații software compatibile cu el. Deși a avut un start ezitant în ceea ce privește apariția unor noi terminale care să ruleze Android, de la începutul anului 2010 se înregistrează un trend ascendent din punct de vedere al numărului de smartphoneuri bazate pe Android, fapt care a dus la estimarea depășirii cotei de piață deținută de Apple până la sfârșitul anului curent. Un cuvânt greu de spus în succesul Androidului ca sistem de operare l-au avut atât modelul Motorola Droid cât și superphoneul lansat sub egida Google, respectiv Nexus One. Apple a început să simtă pericolul reprezentat de Android și a răspuns mutând războiul competițional în fața instanțelor de judecată, prin darea în judecată a lui HTC (producătorul lui Nexus One) pentru încălcarea mai multor standarde patentate, spre disperarea Bursucului.
O nișă intermediară între smartphoneuri și netbookuri sau subnetbookuri (făcând practic legătura dintre acestea) este reprezentată de smartbookuri. Un smartbook poate fi definit ca fiind acel dispozitiv mobil care combină atât caracteristicile unui smartphone cât și ale unui netbook. Smartbookurile sunt construite astfel încât să poată funcționa permanent o întreagă zi pe baterie fără a fi reîncărcate, au 3G, conectivitate WiFi (wireless) și GPS (Global Positioning System) – toate acestea fiind prezente și într-un smartphone mediocru – dar smartbook-ul are un design constructiv inspirat din nișa laptopurilor sau a tabletelor PC având ecrane cu mărimi cuprinse între 5 și 10 inchi plus o tastatură fizică sau virtuală QWERTY.
Creșterea cererii de dispozitive mobile pe care să ruleze sisteme de operare open source echipate cu procesoare puternice, memorie RAM din abundență și ecrane cu diagonale tot mai generoase va conduce în cele din urmă la depășirea numărului de telefoane mobile tradiționale (cunoscute și sub numele de „dumbphone” – telefonul prost, tâmpit, adică telefoanele pe care le aveam cu toții până prin 2004-2005 și care știau doar să efectueze apeluri telefonice și să se descurce cu SMS-urile). Această creștere a numărului de smartphoneuri existente pe piață produce deja repercursiuni negative atât pe piața playerelor audio/video portabile (funcție îndeplinită cu succes de un smartphone actual mediocru) cât și pe cea a aparatelor foto hobby, de tip „săpunieră” (sau ”point- and-shoot”), alte piețe fiind amenințate de expansiunea acestora.
Un lucru este sigur, smartphoneurile sunt aici pentru a rămâne și înclin să cred că vor face casa bună cu cloud computingul.
Pe teme similare:
- Noutăţi pe scurt: 18.02.2010
- Cât sunt de populare telefoanele iPhone? [infografic]
- Ce nu-mi place la Apple
Clik here to view.